American Corner, un nou centru de informare şi resurse despre SUA va fi deschis în Bucureşti

American Corner, un nou centru de informare şi resurse despre SUA va fi deschis în Bucureşti

Ambasada SUA invită jurnaliştii să participe la inaugurarea unui centru de informare şi resurse despre Statele Unite ale Americii, American Corner, deschis la Bucureşti, în clădirea Bibliotecii Naţionale a României.
Ceremonia de inaugurare se va desfăşura joi, 20 iunie, de la ora 11:00, la sediul Bibliotecii Naţionale din Bd. Unirii nr. 22, în Atrium. Accesul se poate face prin intrarea de pe latura dinspre Tribunalul Bucureşti. Jurnaliştii care doresc să participe la eveniment sunt rugaţi să-şi confirme prezenţa la horvathr@state.gov.
În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul directorul general al Bibliotecii, Elena Tîrziman, ministrul Culturii, Daniel-Constantin Barbu şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Duane Butcher.  Cei trei vor merge ulterior la sala „American Corner” (corp E, etaj 1, sala E 01-03) pentru a tăia panglica noului spaţiu.
American Corner Bucureşti, rezultat al unui parteneriat între Ambasada Statelor Unite ale Americii şi Biblioteca Naţională a României, este cel de-al nouălea centru de informare şi resurse în cadrul programului American Corners în România. Desfăşurat cu succes din anul 2005, programul American Corners în România are scopul de a promova înţelegerea şi cooperarea între Statele Unite ale Americii şi România, prin furnizarea de informaţii exacte şi variate despre SUA, care vor contribui la dezvoltarea comunicării şi a schimbului cultural între ţările noastre. Mai multe detalii puteţi găsi la http://romania.usembassy.gov/resources/american_corners.html.
Alături de celelalte opt centre din Bacău, Baia Mare, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Tîrgu-Mureş, American Corner Bucureşti va oferi publicului larg o colecţie valoroasă de cărţi, resurse multimedia şi baze de date electronice despre Statele Unite ale Americii. Prin programele pe care le va desfăşura, American Corner Bucureşti va contribui la o mai bună cunoaştere a societăţii americane contemporane, a istoriei şi culturii SUA. Se vor organiza discuţii cu experţi americani în diferite domenii, programe de perfecţionare a limbii engleze, vizionări de filme urmate de dezbateri, întâlniri cu diplomaţi americani, ateliere de lucru, expoziţii, cluburi de lectură, prezentări privind oferta de studii în SUA, precum şi evenimente speciale dedicate sărbatorilor americane.
American Corner Bucureşti reprezintă, în primul rând, un centru de resurse şi informare pentru publicul de toate vârstele interesat de cultura şi societatea americană, precum şi o platformă de dialog despre Statele Unite ale Americii şi problemele lumii contemporane.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.