Mult discutatul pachet de servicii medicale de bază va intra în vigoare, cel mai probabil, luna viitoare. Până la 1 mai, se va aplica actualul pachet de servicii medicale. Amânarea a fost impusă, pe de-o parte, de schimbările politice din Guvern, iar pe de altă parte de lipsa unor norme clare de aplicare. În prezent se afla în dezbatere publică o variantă publicată pe site-ul ministerului la sfârşitul lunii februarie.
Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş au afirmat că noul pachet de servicii medicale de bază în sănătate urmează să intre în vigoare la 1 mai, şi nu de la 1 aprilie, aşa cum era stabilit.
“Având în vedere că nu s-a semnat bugetul, de către preşedintele ţării, la 1 ianuarie, noi am prelungit contractele la toţi furnizorii de servicii medicale. Pe de altă parte, ţinând cont că între timp au survenit modificări şi la conducerea Casei Naţionale de Pensii, pachetul cu servicii medicale de bază va intra în vigoare cu o lună întârziere. Trebuie luat în calcul că mai trebuie publicate normele de aplicare a contractului cadru şi de dat nişte termene ca toată lumea să se conformeze, astfel încât să intram în funcţiune cu noul contract începând cu data de 1 mai”, a declarat pentru Maramedia. ro Viorel Deghid, preşedintele CAS Maramureş.
Pentru a fi în legalitate CAS Maramureş a prelungit contactele cu furnizorii de servicii medicale până la începutul lunii viitoare.
“Noi am prelungit prin acte adiţionale contractele şi pe luna în curs, contracte care se bazează pe media anului trecut. Trebuie să menţionez că în anul 2013 Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş a avut un buget foarte bun, astfel încât şi anul acesta toti medicii au bani suficienţi pentru servicii medicale”, a completat reprezentantul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş.
Pachetul de servicii medicale de bază va aduce o serie de modificări, totodată find îndreptat spre latura preventivă.

Lasa un raspuns