ALOCĂRI: Bani pentru cultură, culte, tineret şi sport

ALOCĂRI: Bani pentru cultură, culte, tineret şi sport

Consilierii județeni au fost convocați vineri de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, în ședință extraordinară pentru a vota cele nouă proiecte aflate pe ordinea de zi, patru dintre ele fiind aprobate prin vot secret. Astfel, aleșii județului au aprobat repartizarea sumei pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non-profit de interes general în domeniul sportului de 1,5 milioane de lei. 

Sumele destinate sportului vor fi repartizate cluburilor, respectiv asociațiilor sportive de prim eșalon, în funcție de contribuția acestora la sporirea prestigiului în țară a Județului Maramureș și a României pe plan internațional.
Suma de 400.000 de lei va fi acordată pentru finanțarea programelor structurilor sportive pe baza selecției publice de proiecte, iar 100.000 de lei se vor acorda în baza programului ”întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive”.
Al doilea proiect supus votului consilierilor județeni a privit stabilirea structurilor sportive de performanță de prim eșalon, aici fiind incluse C.S. Știința Explorări Baia Mare – echipa de volei masculin; C.S.M. Știința Baia Mare – echipa de rugby; C.S.S. nr.2 C.N.E. Baia Mare – echipa de volei masculin; C.S. Minaur Baia Mare – echipa de handbal masculin și Clubul de Șah al municipiului Baia Mare. Pe Ghidul pentru cultură, aleșii județeni au aprobat ca suma de 530.000 de lei să fie acordată pentru finanțarea nerambursabilă a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale selectate în baza
Ghidului solicitantului, 400.000 de lei să se acorde pentru finanțarea proiectelor depuse pe axa ”Centenarul României”, iar 400.000 de lei pentru acțiunile culturale prioritare ale Consiliului Județean.
Suma de 70.000 de lei se va constitui ca un fond pentru finanțarea nevoilor culturale de urgență. În ceea ce privește ghidul pentru cultură, suma de 250.000 de lei va fi direcționată către mănăstirile aflate în patrimoniul UNESCO, iar 750.000 de lei vor fi acordați cultelor religioase, în urma proiectelor care urmează să fie depuse. La vot a trecut, cu unanimitate, și proiectul privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Regiei Autonome ”Aeroportul Internațional Maramureș”.
Ultimele patru proiecte de hotărâre au fost adoptate cu vot secret, pentru ca atât comisia de selecție a ofertelor culturale pentru finanțarea nerambursabilă, din bugetul propriu al județului Maramureș, cât și comisia de selecție a proiectelor și acțiunilor în domeniul tineretului să poată să își exercite îndatoririle fără nici un fel de presiuni externe. Ultimele două proiecte au vizat numirea unui administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al S.C. Drumuri – Poduri Maramureș” S.A., în persoana lui Mircea Pop, dar și reorganizarea Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.