Alegerile parlamentare de duminică în Germania se desfășoară în conformitate cu un sistem complex de votare care combină votul direct uninominal într-un singur tur de scrutin cu principiul proporțional, relatează AFP.
Germania este o democrație parlamentară unde cancelarul este ales de deputații Bundestagului, camera inferioară a parlamentului, în urma alegerilor parlamentare.
Fiecare dintre cei 61,5 milioane de alegători dispune de două voturi pentru a-i alege pe deputați, al căror număr a fost stabilit la un minim de 598. Numărul exact va fi cunoscut numai după terminarea scrutinului.
Jumătate din locuri (299) sunt atribuite printr-un scrutin uninominal direct la nivel de circumscripții. Candidatul care se clasează pe primul loc, chiar dacă nu întrunește 50%, este ales. Aceasta favorizează în mod tradițional partidele mari, cele mai mici neavând decât foarte puțini deputați aleși în mod direct.
Dar alegătorii dispun de un al doilea vot, pe care trebuie să-l atribuie unei liste a partidelor în fiecare land. Aici intervine sistemul proporțional, instituit sub influența aliaților după război pentru a evita o revenire a totalitarismului, cu un prag minim de 5% din voturi pentru a intra în Bundestag.
Alegătorul poate vota de două ori pentru același partid sau poate să-și diferențieze alegerea. Germanii optează deseori pentru această ultimă opțiune, deoarece sunt obișnuiți să fie guvernați de coaliții din cauza sistemului proporțional și încearcă să le influențeze componența.
Cel de-al doilea vot este foarte important: scorul obținut de fiecare partid în fiecare land va determina, de fapt, în mare parte numărul aleșilor trimiși în final în Bundestag, printr-o metodă de calcul complicată.
Dacă un partid obține, de exemplu, într-un land dat (sau, în cele din urmă, la nivel național) 30% din sufragii la votul proporțional, el va avea dreptul la 30% din toate locurile disputate.
În acest stadiu, două cazuri sunt posibile: dacă numărul reprezentanților aleși direct prin vot majoritar reprezintă un total sub acest prag de 30%, el este completat cu aleșii din lista regională. Dacă în schimb acesta este superior scorului proporțional (ceea ce este din ce în ce mai mult cazul celor două partide majore, conservatorii și social-democrații) aceste locuri suplimentare directe rămân și, prin urmare, cresc în mod mecanic numărul total al deputaților în Bundestag.
De altfel, Curtea Constituțională germană a impus o reechilibrare sub forma unei atribuiri de locuri suplimentare, de asemenea, partidelor mici pentru a păstra dimensiunea proporțională a scrutinului.
Numărul final al aleșilor a crescut astfel de la scrutin la scrutin în ultima perioadă și a ajuns la 630 de deputați în Bundestagul aflat la final de mandat și ar putea să ajungă, conform unor previziuni, într-o zi la 700. Toate tentativele de a plafona acest număr au eșuat.
Lasa un raspuns