Alcoolul le poate dăuna și celor care merg cu bicicleta

Polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați joi, prin 112, că pe DN 19, în comuna Săpânța, a avut loc un accident rutier. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani din localitate care, în timp ce se deplasa pe bicicletă, ar fi fost acroșat din spate de un autoturism, fiindu-i provocate leziuni la cap.

În urma verificărilor efectuate, a fost legitimat conducătorul autoturismului care ar fi fost implicat în accident – un bărbat de 61 de ani din Iași. Acesta a relatat că în timp ce conducea autoturismul, a observat în fața lui un bărbat care a căzut de pe bicicletă și s-a oprit pentru a-i acorda ajutor, după care a plecat.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că, de fapt, biciclistul s-a dezechilibrat singur de pe bicicletă și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt.

Un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Atât conducătorul autoturismului, cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul șoferului și 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului. Amândurora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.