ALARMANT: La cabinetele medicilor de familie din Maramureş nu se desfăşoară nicio campanie de prevenire a cancerului de col uterin

ALARMANT: La cabinetele medicilor de familie din Maramureş nu se desfăşoară nicio campanie de prevenire a cancerului de col uterin

 24-30 ianuarie este Săptămâna europeană de prevenire a cancerului de col uterin. Din păcate la nivelul cabinetelor medicilor de familie din Maramureş nu s-au organizat campanii de informare sau conştientizare a femeilor cu privire la această afecţiune care se situează pe primele locuri în privința cauzelor de deces.

Cancerul de col uterin este o afecţiune a mucoasei uterine. Este ideal să fie depistat în faza iniţială, când tratamentul este mult mai simplu şi nu foarte costisitor. Din nefericire este descoperit de cele mai multe ori prea târziu din cauza informării precare ce se înregistrează în rândul maramureşencelor. Procentul celor care se prezintă din proprie iniţiativă la medic pentru astfel de consultaţii este sub 50.
„30% dintre paciente vin singure şi întreabă unde să meargă pentru astfel de consultaţii, alte 25% le conştientizăm noi, medicii de familie, dar cifra celor care se investighează nu depăşeşte 60% dintre pacientele care vin la noi”, a arătat Felicia Borz, medic de familie. 
Dacă la nivelul statelor europene în această săptămână au loc numeroase campanii de informare şi conştientizare cu privire la acestă boală, în Maramureş, la cabinetele medicilor de familie, nu există niciun program de prevenire în derulare.
„Ar fi fost ideal să existe măcar nişte flyere în cabinete sau anumite materiale publicitare. Eu am citit în presă ce-i drept despre această săptămână, mi-ar plăcea să se reia acel program de screening care a avut o adresabilitate extraordinară”, a mai menţionat medicul de familie Felicia Borz.
În România, ca pondere, cancerul de col uterin este cea de-a patra dintre formele de cancer întâlnite la femei. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.