Avem, în general, un fotbal leșinat la capitolul joc și performanță, însă la scandaluri în acest domeniu stăm cum nu se poate mai bine. Bunăoară în acest sfârșit de săptămână am avut meciul de Liga 2 Dinamo – Steaua (cine s-ar fi așteptat ca aceste două echipe de tradiție să se înfrunte în liga secundă?! Dar asta e altă poveste). Partidă cu galerii nervoase, încinse, parcă aflate – scuzați exprimarea neacademică – la rut. De prin tribune s-a aruncat cu torțe, cu scaune rupte, a fost bulibășeală în toată regula. Tot soiul de ultrași, cum li se zice, veniseră parcă pe stadion doar să se bată cu cineva. Imaginile prezentate la TV au fost elocvente, nu au nevoie de descrieri.
La un alt meci, de această dată de Liga 1 – SuperLiga, cum se cheamă acum -, disputat sâmbătă, între FCU Craiova și Rapid, s-a lăsat și cu bezmeticeli în tribune, dar și cu suduieli și coate-n coaste pe tunelul care ducea la vestiare.
Să mergi la stadion la un meci al echipei preferate și să te apuci să smulgi scaune, să sari la beregata adversarului, să urli ca un dement tot felul de măscări din pricina vreunor frustrări depășește limita înțelegerii. Avem un fotbal prost deocamdată, de acord, mai scoatem greu nasul prin lume și la nivel de echipe de club, iar cu naționala stăm cum stăm, însă de aici până la a face tot felul de măgării pe stadioane niște zurbagii care au creierul mai mic decât cel al unui popândău e cale lungă. Netoții care rup scaune pe stadioane, cei care se iau la bătaie fiindcă așa vrea tatuajul lor și tâmpenia personală trebuie ținuți departe de arenele sportive. Iar pentru această primenire a fotbalului nostru e cazul să intervină ferm autoritățile. Fără justificări de vodevil. E cazul să încheiem capitolul huliganism în tribune. Ajunge, e prea mult.

Lasa un raspuns