Vineri 17 mai 2024, începând cu ora 09:00, A.J.O.F.M. Maramureș organizează o nouă ediție a Bursei Generale a Locurilor de Muncă.
Evenimentul va avea loc în incinta Centrului de Instruire și Marketing al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.
Prin prezența la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, angajatorii au oportunitatea de a-și prezenta companiile, valorile și oportunitățile în carieră într-un mod captivant și interactiv.
De la mari angajatori ai județului Maramureș, până la star-up-uri inovatoare, sunt învitați să participe și să își promoveze locurile de muncă disponibile.
Pe de altă parte, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de un spectru larg de oportunități de carieră, în diverse domenii de activitate. Ei pot interacționa direct cu reprezentanții companiilor, să-și prezinte CV-urile și sa-și prezinte interesul pentru anumite locuri de muncă.
Bursa Generală a Locurilor de Muncă reprezintă un mediu dinamic și inclusiv care promovează colaborarea între angajatori și candidați pentru construirea unei piețe a muncii sănătoase și sustenabile .
Termenul de înscriere al agenților economici care vor să participe la eveniment: 16 mai, ora 12.00.
Lasa un raspuns