Mulţi maramureşeni s-au obişnuit să treacă pragul Compartimentului de Primire Urgenţe chiar şi atunci când nu e cazul. De multe ori se întâmplă ca medicii de acolo să fie suprasolicitaţi din cauza unor pacienţi cu boli închipuite sau afecțiuni superficiale. Din acest motiv, pacienţii în stare gravă au de suferit, paturile urgenţelor fiind ocupate de persoane care s-ar putea trata şi de către medicul de familie.
Medicilor le-a ajuns cuţitul la os şi spun că oamenii ar trebui să înţeleagă ce înseamnă de fapt primirea de urgenţă şi să se adreseze medicului de familie dacă este competent în a le oferi tratamentul necesar.
„Este o situaţie deosebit de complicată, eu am pus această problemă şi la întâlnirea cu sindicatul, am avut o convenţie pe ţară în urmă cu trei zile, dar se pare că este un impas din care nu poate ieşi. Am propus atunci coplata în urgenţă, avnd în vedere că de exemplu în această dimineaţă în decurs de patru ore am avut peste 60 de consultaţii, ceea ce este enorm de mult pentru un singur medic de gardă la Compartimentul de Primire Urgenţe din Sighetu Marmaţiei”, a declarat medicul Gelu Moyş.
Demersuri în acest sens s-au făcut chiar şi la Ministerul Sănătăţii întrucât cu astfel de probleme se confruntă mai toate compartimentele de primire urgenţe din ţară. Medicii sunt de părere că singura soluţie pentru remedierea acestei probleme ar fi coplata consultaţiilor şi tratamentelor în urgenţă, aşa cum se practică şi în alte state europene.
„Dacă nu se va proceda aşa, avem pacienţi care sunt înstare să solicite şi de 3 ori pe zi ambulanţa, vin cu nişte boli închipuite sau simulate. De asemenea nu se adresează medicului de familie, care e medic de medicină primară. Ori nu-şi fac datoria medicii, ori aceşti oameni trec peste medicul de familie şi vin de pe la 30-40 de kilometri distanţă, deşi dispensarul este la un kilometru. Noi suntem obligaţi să-i vedem pe toţi, numai că suntem de multe ori supraaglomeraţi”, a mai arătatmedicul Gelu Moyş.
Mulţi merg la urgențe să-şi facă anumite analize care de regulă se fac prin medicul de familie. Alții prezintă sindroame cefaleice, care se tratează cu un simplu medicament pentru dureri de cap.

Lasa un raspuns