AGENȚII ECONOMICI riscă din nou să rămână cu deșeurile neridicate

Agenții economici riscă din nou să rămână cu deșeurile neridicate de săptămâna viitoare. Operatorul de colectare Drusal, care a încasat banii de la agenții economici, nu a plătit mai departe obligațiile legale și contractuale către operatorul stației de transfer și sortare.

Acesta a trimis astăzi o notificare către ADIGIDMl, că dacă până marți Drusal nu-și achită datoriile, va limita intrarea pe stație a mașinilor care colectează deșeurile de la agenții economici. O măsură asemănătoare, tot ca urmare a datoriilor acumulate de Drusal, a fost luată de ABC Urban în 31 mai. Preavizul de plată a fost trimis către operatorul de colectare marți, 25 iunie.

Populația nu este afectată de această măsură întrucât pentru persoanele fizice, așa cum prevede legea, Drusal nu are nicio relație financiară cu alți operatori de pe fluxul deșeurilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.