AGENDĂ: Ce proiecte are Consiliul Local pe ordinea de zi a ședinței de miercuri

AGENDĂ: Ce proiecte are Consiliul Local pe ordinea de zi a ședinței de miercuri

  Consilierii locali ai municipiului Sighetu Marmației se întrunesc mâine în ședință ordinară. Pe ordinea de zi figurează șase proiecte de hotărâre ce urmează a fi supuse la vot. Primul punct de discuție propus în cadrul ședinței este proiectul de hotărâre privind aprobarea actualizării cuantumului chiriilor aferente unităților locative din blocurile ANL.

Pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local se află și proiectele de hotărâre privind aprobarea achiziționării de către municipiui a unei construcții – platformă betonată, în vederea realizării proiectului de investiție "Amenajare spații de parcare în municipiul Sighetu Marmației", dar și proiectul de hotărâre care prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a cofinanțării proiectului fazat "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș, unitatea administrativ-teritorială Sighetu Marmației".
În cadrul ședinței va fi supusă la vot și modificarea anexei la Hotărârea 41/2016 privind  desemnarea reprezentanților Consiliului Local Sighet în cadrul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ pentru anul școlar 2016-1017 .
Ședința de Consiliu Local  va avea loc mâine începând cu ora 14:00. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.