SUA au anunțat luni că au adăugat pe lista lor neagră o "rețea internațională" acuzată că facilitează furnizarea de hidrocarburi regimului sirian, încălcând sancțiunile impuse acestei țări, relatează AFP.
Cele patru persoane și șapte firme vizate de aceste noi sancțiuni permit regimului lui Bashar al-Assad ‘să continue să alimenteze conflictul din Siria’, a dat asigurări Ministerul american al Finanțelor, potrivit unui comunicat.
Autoritățile americane au identificat șapte nave ce aparțin entităților sancționate. Aceste nave și ansamblul activelor vizate ar putea fi confiscate dacă se găsesc în SUA sau sunt deținute de cetățeni americani, se arată în comunicat.
‘Ministerul Finanțelor va continua să utilizeze solidele sale instrumente financiare pentru a slăbi rețeaua de susținere a președintelui Assad’, a declarat subsecretarul pentru Terorism și Informații Financiare, Adam J. Szubin.
Trezoreria americană a anunțat de asemenea luni că a sancționat șase structuri publice siriene.
Occidentalii au intensificat sancțiunile împotriva regimului Bashar al-Assad, acuzat de reprimarea sângeroasă a unei revolte ce s-a transformat de-a lungul anilor într-un conflict complex implicând regimul, rebelii, kurzii și jihadiștii.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
AFP: SUA anunță noi sancțiuni împotriva regimului sirian

Lasa un raspuns