La Aeroportul Maramureș este nevoie de modificarea terminalului de pasageri. În acest sens, au fost alocați bani pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. Autoritățile județene speră la deschiderea unei linii de finanțare din fonduri europene prin care să obțină bani pentru lucrările la terminal.
Consilierii județeni au aprobat modificări în ”Lista obiectivelor de investiții” și în lista poziției ”Alte cheltuieli de investiții”. Sunt bani alocați de CJ Maramureș la final de an pentru dotări la DGASPC și dotări la Aeroportul Internațional Maramureș. La aeroport este vorba despre o scară acționată manual pentru deservirea aeronavelor, dar și de un studiu de fezabilitate pentru modernizarea terminalului de pasageri.
”După vizitele Autorității Aeronautice în județul Maramureș și care ne-a explicat felul în care trebuie să arate fluxurile de pasageri în cadrul terminalului, atât pentru partea de plecări sau sosiri interne, cât și pentru cele externe, este nevoie de modificarea substanțială a terminalului de pasageri. Pentru a fi pregătiți în momentul în care va exista – din informațiile pe care le-am avut cu domnul ministru Nica ori în această lună, ori în luna ianuarie, va exista o linie de finanțare din fondurile europene pentru dezvoltarea aeroporturilor. E nevoie, în acest moment, să avem un studiu de fezabilitate efectuat pentru ca să fim pregătiți cu cererea de finanțare la care să atașăm un studiu de fezabilitate și să putem să obținem fonduri europene pentru dezvoltarea terminalului”, a declarat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.
Aerogara din Tăuții Măgherăuș este închisă de doi ani și nici nu sunt semne că aeroportul ar deveni operațional în curând.

Lasa un raspuns