Prezent la Festivalul Aeternus Maramorosiensis, solistul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, a rămas impresionat de Maramureşul istoric. Nu a fost pentru prima dată când artistul a poposit în Maramureş. A mai fost la un revelion, iar de atunci a rămas fascinat de aceste meleaguri.
Trupa Viţa de Vie s-a format în anul 1996, iar Adrian Despot este membru al acesteia de la început. Născut în 21 martie 1976, în Arad, solistul uneia dintre cele mai de succes formaţii din România a acordat un interviu în exclusivitate pentru TV Sighet.
„Maramureşul este o comoară. Zona aceasta are o putere sentimentală fantastică asupra mea. Sunt puţine zone în care simt că rezonez cu oamenii, cu natura. Pot să spun că e ceva în aer aici, e fantastic. Revelionul nostru de aici a fost cu năbădăi, pentru că încercam să găsim turism autentic, turism rural, şi am ajuns aici, la Sighetu Marmaţiei, şi eram o gaşcă de vreo 20 de oameni şi noi am avut noroc, am stat la nişte gazde extraordinare”, a mărturisit Adrian Despot.
Primul album lansat de Viţa de Vie a fost „Rahova”, realizat chiar la un an după ce s-a fondat această trupă. Membrii trupei din acest moment sunt: Mihai Ardelean (clape), Sorin Tănase (tobe, co-fondator), Cezar Popescu (chitară), Adrian Ciuplea (chitară bas) şi Adrian Despot (solist). Mai multe detalii despre planurile trupei „Viţa de Vie” veţi putea afla mâine, la Reportajul Zilei, de pe TV Sighet.
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
ADRIAN DESPOT, DE LA VIȚA DE VIE: ”Maramureșul are o putere sentimentală fantastică asupra mea!”

Lasa un raspuns