ADR lansează concursul public pentru noul logo al platformei Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) lansează astăzi, 15 noiembrie, concursul pentru realizarea noului logo al platformei oficiale de plăți online a statului român – Ghișeul.ro. Concursul se va desfășura în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2021. Propunerea grafică declarată câștigătoare de către juriul concursului va fi premiată cu 3500 de euro, fonduri oferite de Asociația de Plăți Electronice din România (APERO).

Echipa ADR lucrează la o aplicație mobilă și la o versiune 2.0 a platformei web www.ghiseul.ro. Avem nevoie, așadar, de o soluție grafică modernă, relevantă pentru anul 2022 – atât vizual, cât și funcțional. Ne dorim un rebranding al platformei, pornind de la logo ca vector principal în comunicarea vizuală online. Acest rebranding va contribui la crearea unei imagini autentic digitale a Ghișeul.ro și la promovarea platformei. Având în vedere că Ghișeul.ro este platforma oficială de plăți online a statului român, propunerile grafice vor putea integra simbolistica națională”, a precizat Octavian Oprea, președintele ADR.

Înscrierea la concurs este gratuită. Participanții se pot înscrie în mod individual sau în echipe, formate din maximum trei persoane. Propunerile grafice vor include un logo și un brand toolkit, care va conține regulile de utilizare ale logo-ului, codurile de culoare folosite și simulări de integrare a logo-ului într-o pagină web și într-o aplicație mobilă. Propunerile vor fi transmise prin e-mail, la adresa logo.ghiseul@adr.gov.ro, până la 5 decembrie 2021, ora 23:59.

Condițiile de participare, brief-ul concursului, formularul de înscriere, împreună cu toate specificațiile tehnice ale propunerilor grafice se regăsesc în Regulamentul Concursului, disponibil aici: https://bit.ly/RegulamentNouLogoGhiseulro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.