ADIGIDM Maramureș: Agenții economici au obligația să selecteze deșeurile, care vor fi ridicate separat.

Toți agenții economici, inclusiv cei aflați în contract direct cu operatorul de salubrizare, au obligația să selecteze deșeurile, care vor fi ridicate separat.

În zona rurală, frecvența de colectare a deșeului reciclabil la agenții economici aflați în contract cu operatorul se ridică de 2 ridicări/lună. În mediul urban, fecvența este de 4 colectări/lună. În cazul în care un agent economic are nevoie de mai multe colectări, poate solicita acest lucru operatorului, dar acesta nu va putea cuprinde km efectuați peste frecvența stabilită de ADIGIDM în fundamentarea de preț. Operatorul are posibilitatea să suplimenteze nr de recipienți de la agenții economici pentru a se încadra în frecvența stabilită.

Cantitatea de deșeu declarată în contractul cu Drusal trebuie împărțită în fracție reziduală și fracție reciclabilă (estimativ).
Vor cere Drusal să le treacă în contract gradul de conformitate al reciclabilelor, tot estimativ. Acesta trebuie să fie minimum 75%. O dată ce Drusal va ridica deșeurile reciclabile se presupune că ele ating gradul de conformitate minim declarat.
Trebuie o prevedere contractuală prin care vor fi deduse din factură sumele încasate din vânzarea reciclabilelor conforme, raportat la cantitatea declarată și facturată. Este o obligație legală. La factură, Drusal este obligat să atașeze o copie a prețurilor de valorificare a reciclabilelor, avizată de ADIGIDM!
 Drusal NU poate refuza să încheie contractele/fracții. Vă rugăm să ne sesizați orice încălcare a acestei obligații legale și a refuzului Drusal de a deduce factura cu sumele încasate din reciclabil.
Efectul modificării contractelor?
Facturile agenților economici se vor reduce considerabil! ADIGIDM va verifica și, prin Poliția Locală, va aplica sancțiuni agenților economici care nu se conformează selectării la sursă a deșeurilor!

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.