122.000 de saci de 240 de litri au fost distribuiți azi în 12 comune și orașe din Maramureșul Istoric, într-un proiect al ADIGIDM, în parteneriat cu cele 12 UAT-uri, de colectare a deșeurilor reciclabile din poartă în poartă. Până acum, colectarea se făcea din poartă în poartă doar la fracția reziduală. Reciclabilele erau ridicate de la igloo-uri.
”Alături de sacii pentru reciclabile, fiecare gospodărie va primi orarul de colectare al deșeurilor și informații despre tipul de deșeu care se depozitează în fiecare recipient. Operatorii de salubritate vor ridica deșeurile doar dacă gradul de conformitate al acestuia va fi de minimum 75%. Reprezentanții primăriilor și ai ADIGIDM vor face periodic controale în zilele de ridicare a deșeurilor pentru a verifica modul în care cetățenii au făcut separarea fracțiilor,” a explicat Romeo Dobocan, director executiv ADIGIDM Maramureș.
Cele 12 primării partenere în proiect sunt: Bogdan Vodă, Oncești, Șieu, Strâmtura, Poienile Izei, Botiza, Budești, Rona de Sus, Rona de Jos, Sarasău, Moisei și Bârsana.
Lasa un raspuns