ACTUALIZARE: Alegeri parlamentare 2024

Actualizare: La ora 8, luni, după numărarea voturilor din 99,38% din secțiile de votare din România, scorul electoral arată astfel: PSD – 22,63%, AUR – 18,16%, PNL – 14,40%, USR – 12,10%, SOS – 7,62%, UDMR – 6,47%, POT – 6,27%.

Actualizare: Exit-poll-ul CURS valabil pentru ora 21:00:

Senat: PSD – 25,70%; AUR – 19,50%; USR – 15,70%; PNL – 15,60%. Urmează: SOS România – 5,50%; Partidul Oamenilor Tineri – 5,30%; UDMR – 5%; SENS – 3,10%.

Camera Deputaților: PSD – 25,50%; AUR – 19,30%; USR – 15,70%; PNL – 15,30%. Urmează: SOS România – 5,50%; POT – 5,50%; UDMR – 5%; SENS – 3,40%.

Actualizare: Prezența la vot în Maramureș la închiderea urnelor, la ora 21:00, a fost de 44,32%, față de media pe țară de 52,37%. Procentul în Baia Mare a fost de 46,60%, în Sighetu Marmației 38,51%, dintre orașe, în Ulmeni au votat cei mai mulți, în procent de 64,09%, iar cei mai puțini în Borșa, 30,35% dintre cetățeni. Dintre comune, cel mai mic procent a fost în Ieud, 30,48%, iar cel mai mare procent în Poienile Izei, 80,03%.

Actualizare: La ora 18:00, prezența la vot în Maramureș a fost în procent de 39,03%, față de media pe țară de 46,14%. Procentul în Baia Mare a fost 40,40%, în Sighetu Marmației 33,75%, dintre orașe în Ulmeni au votat cei mai mulți, în procent de 58,51%, iar cei mai puțini în Borșa, 27,47% dintre cetățeni. Între comune, cel mai mic procent era în Ruscova, 27,75%, iar cel mai mare la Boiu Mare, 69,19%.

Actualizare: Prezența la vot în Maramureș la ora 16:00 a fost în procent de 31,18%, media pe țară fiind de 37,66%. Procentul în Baia Mare a fost 32,63%, în Sighetu Marmației 27,43%. Dintre orașe, în Ulmeni au votat cei mai mulți, în procent de 43,98%, iar cei mai puțini în Borșa, 22,64%. Între comune, cel mai mic procent din județ era la Ruscova, 21,29%, iar cel mai mare procent în Poienile Izei, 56,56%.

Actualizare: La ora 14:00, prezența la vot în Maramureș a fost 22,40% față de media pe țară de 28,52%, județul fiind pe locul trei de la coada clasamentului. Procentul în Baia Mare este de 24,57%, în Sighetu Marmației 19,97%, printre orașe în Tăuții Măgherăuș au votat cei mai mulți, în procent de 28,80%, cei mai puțini la Borșa unde procentul este de 15,83%. Cel mai mic procent din județ regăsim în Ruscova, de 13,07%, iar cel mai mai mare la Poienile Izei unde au votat 41,40% dintre cetățeni.

Actualizare: Prezența la vot în Maramureș la ora 12:00 era de 12,59%, au votat 52515 de cetățeni din totalul de 419.976 cu drept de vot. La nivelul întregii țări procentul era 17,80%, în Baia Mare 14,57%, iar în Sighetu Marmației 10,97%.

Actualizare: Până la ora 10.30, în Maramureș au mers la vot 30.096 persoane, însemnând 7,22%.

Actualizare: În ultimele 24 de ore, în Maramureș au fost primite șapte sesizări de incidente electorale, două nu s-au confirmat, patru s-au soluționat, iar una este în curs de verificare, anunță IPJ. Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale. Au fost aplicate două avertismente și două amenzi, în valoare de 9.000 de lei, și s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea unei posibile infracțiuni.

La nivelul județului sunt mobilizați peste 850 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri, dintre care 444 asigură protecția secțiilor de vot.

Actualizare: La ora 8.45, prezența la vot în Maramureș era de 2,16% ( 9075 de alegători se prezentaseră la urne). La nivel național prezența la urne era de 3,80%.

Știrea inițială: La alegerile parlamentare din 1 decembrie se votează pe teritoriul României în 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate în 950 de secţii, se arată într-un comunicat al AEP.

În ţară, votarea la cele 18.968 de secţii de votare se desfăşoară duminică, 1 decembrie, în intervalul 07.00 – 21.00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru cetăţenii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra să voteze).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.