Un avion de linie indonezian cu 54 de persoane la bord a pierdut contactul cu turnul de control deasupra provinciei Papua din Indonezia, potrivit agenției de presă Reuters, care cita Agenția națională indoneziană pentru căutare și salvare (Basarnas).
Contactul cu avionul de linie al companiei indoneziene Trigana Air Service a fost pierdut cu puțin timp înainte de orele locale 15:00 (06:00), după ce aparatul de zbor a decolat de pe aeroportul Sentani, din capitala provinciei, Jayapura, a precizat Basarnas pe Twitter.
Avionul turbopropulsor, care se îndrepta spre Oksibil, transporta 44 de adulți, 5 copii și 5 membri ai echipajului, precizează AFP.
El zbura de circa 30 de minute în momentul când a fost pierdută legătura.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor al Indoneziei, J.A.Barata, a confirmat că aparatul de zbor a pierdut orice contact cu turnurile de control și a precizat că avionul ar fi trebuit să aterizeze la Oksibil cu puțin timp după orele 15:00.
"Nu știm ce s-a întâmplat cu aparatul de zbor și ne vom coordona (eforturile de căutare) cu autoritățile locale", a declarat acesta pentru AFP. Potrivit lui Barata, "prognoza meteo este foarte proastă pentru acea zonă". "E foarte înnorat. Condițiile nu sunt propice căutărilor. Zona este una montană", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor indonezian.
Indonezia înregistrează un trist bilanț în ceea ce privește securitatea aeronautică. În decembrie, un avion al companiei AirAsia, decolat din Surabaza (Indonezia) cu destinația Singapore, s-a prăbușit în Marea Java, accident soldat cu moartea a 162 de persoane.
Stiri de actualitate:
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Descoperiri arheologice la Ciceu-Corabia
PLANETARIUL MOBIL al Muzeului de Științe Astronomice în Parcul Central la Sărbătoarea Castanelor
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pentru desfășurarea evenimentului ”Sighet Run 700”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 10 septembrie în Baia Mare, Seini și Tăuții Măgherăuș
BAIA MARE: Prima săptămână de școală și primele activități desfășurate de polițiști alături de elevi
ACTUAL: Un avion indonezian cu 54 de persoane la bord a dispărut în zona provinciei Papua

Lasa un raspuns