Polițiștii maramureşeni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii Covid.
În 1 octombrie au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii coronavirusului.
Au fost verificate 1.890 de persoane fizice, 48 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 184 de mijloace de transport, din care cinci mijloace de transport public în comun și 1.053 de obiective/locații de interes. În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 500 de lei. Acțiuni de acest gen se vor desfășura până la încetarea măsurilor restrictive.
Lasa un raspuns