Poliţiştii formaţiunilor rutiere Ulmeni şi Fărcaşa au organizat şi executat o acţiune în noaptea de 28/29 ianuarie, pe linie de circulaţie, scopul principal fiind identificarea conducătorilor auto care circulă sub influenţa băuturilor alcoolice.
S-au constatat două infracţiuni, pentru care, ca măsură complementară s-au reţinut două permise de conducere. De asemenea, au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.100 lei. Şi la Vişeu de Sus a avut loc o acţiune de poliţie, realizată de către Compartimentul de Ordine Publică Vişeu de Sus, pentru prevenirea faptelor ilegale la regimul silvic. Sâmbătă, 28 ianuarie, a fost identificat Gheorghe T., de 22 de ani, care, transporta, pe strada Brazilor din oraşul Vişeu de Sus cinci arbori de esenţă fag, în lungime de 4 m, în volum de circa 2 mc. La solicitarea documentelor justificative, cel în cauză nu a putut să prezinte acte, astfel că, lemnul a fost ridicat în vederea confiscării iar celui în cauză i s-a aplicat o amendă pentru transport ilegal de material lemnos.

Lasa un raspuns