Acțiuni ale polițiștilor de la Protecția Animalelor

În perioada 28 iunie – 15 iulie, polițiștii Biroului pentru Protecţia Animalelor au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională în domeniul protecției animalelor pe raza întregului județ.

Aceștia s-au deplasat în mai multe localități, ocazie cu care au fost efectuate 24 de controale pentru modul de respectare a condițiilor de sănătate, bunăstare și deținere a animalelor la nivelul obiectivelor gen stână și/sau tabere de vară. Cu această ocazie au fost legitimate 64 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale.

În localitatea Suciu de Jos a fost un câine metis ciobănesc de Asia Centrală, nesterilizat, fără microcip, fără carnet de sănătate, care avea urechile cupate. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.