ACȚIUNE PENTRU CENTENAR: Președintele ALDE Maramureș, Cornelia Negruț, la plantat de stejari

ACȚIUNE PENTRU CENTENAR: Președintele ALDE Maramureș, Cornelia Negruț, la plantat de stejari

 100 de stejari au fost plantați azi, în centrul orașului Cavnic. A fost  o acțiune organizată de administrația publică locală și dedicată Centenarului Marii Uniri, la care și-au adus contribuția 100 de persoane. Între acestea, și președintele ALDE Maramureș, Cornelia Negruț. 

Cornelia Negruț, nu a lipsit anul acesta de la niciun eveniment marcant din orașul Cavnic. Și astăzi, a decis să se alăture acțiunii din centrul orașului și să planteze, la rândul ei, un stejar, pentru marcarea Centenarului Marii Uniri. 
”În primul rând, vreau să mulțumesc domnului primar, Consiliului Local. Este, de fapt, mai mult un eveniment, care vine în completarea evenimentelor dedicate Centenarului, un an plin de evenimente, un an în care fiecare trebuie să ne gândim că de fapt suntem români și i-aș propune ceva domnului primar dacă tot are astfel de acțiuni: să pună pe fiecare casă, pe fiecare instituție, măcar în ultima lună, pentru 1 Decembrie, drapelul României. Cred că ar fi foarte frumos și această idee ar trebui să o aibă fiecare primar din județul Maramureș, că noi suntem maramureșeni. Felicitări încă o dată domnului primar”, a declarat președintele ALDE Maramureș, Cornelia Negruț. 
Cornelia Negruț a mărturisit că are o pasiune pentru grădinărit, doar că îi lipsește timpul pentru a se ocupa mai mult și de grădina sa. 
”Nu pot să spun de cât timp că am o grădină și mă mai ocup cu grădinăritul, dar problema este timpul”, a mai spus Cornelia Negruț. 
Cornelia Negruț a fost însoțită la acțiunea de plantare de stejari din Cavnic de Răzvan Birișan, membru în Biroul Județean ALDE, și Gabriela Mărieș-Leș, președinte ALDE Baia Mare. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.