Polițiștii de prevenire împreună cu cei de la Centrul de Evaluare Consiliere și Prevenire Antidrog, cu sprijinul Primăriei Sighetu Marmației, au făcut un periplu prin liceele din municipiu, cu scopul prevenirii consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor.
Mesajele transmise elevilor sunt pe linia de competență a fiecărui specialist. Polițiștii de la antidrog le prezintă elevilor exemple din expertiza lor, cum ar fi efectele substanțelor interzise asupra organismului, precum și asupra psihicului, suferințele cu care se confruntă tinerii dependenți de substanțe, coșmarul recuperării, precum și drama imposibilității recuperării funcțiilor cognitive afectate de substanțele interzise.
Polițiștii de prevenire îi informează pe tineri cu privire la faptele penale pe care le pot comite în calitate de consumatori, modul în care minorii răspund penal, măsurile care se iau față de ei, precum și efectele care se produc în societate.
Fiecare consideră că are dreptul să facă ce dorește, dar uită că dreptul fiecăruia este până acolo unde nu încalcă dreptul celuilalt. Orice comportament care aduce atingere unui alt cetățean este sancționat de lege. Pentru că fiecare drept vine cu obligația aferentă.

Lasa un raspuns