Un accident rutier cu doi răniţi a avut loc luni, în jurul orei 16:35, în municipiul Baia Mare, la intersecţia străzilor Bobâlna cu Lupului.
"Băiatul cu Audi venea foarte tare. El zice că nu i-au prins frânele şi a intrat în Jeep-ul ăla în care era şoferul şi un copilaş. Eu i-am scos afară. Mai mult de trei ani nu avea copilaşul. Taică-so era zăpăcit de cap. Toate uşile au fost blocate. Am spart geamul ca să îl pot scoate afară", a spus un bărbat.
"Ginerele meu era la volanul jeep-ului şi cu nepoţelul meu de 5 ani. Sunt duşi la spital, eu nu am prea putut să vorbesc cu ei. Ei veneau de acolo şi mergeau spre club şi a venit un băiat de pe strada aia, nu a acordat prioritate, cu viteză şi a intrat în ei. Numai mi-a dat telefon, ca îs gemeni băieţeii şi pe unul l-a lăsat la mine şi pe celălalt trebuia să îl ducă la club pentru copii, că au 5 ani jumătate. Şi mi-a dat telefon că au avut accident", a spus un aparţinător.
"Conducătorul autoturismului Audi care circula pe strada Bobâlna din Baia Mare, în momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Lupului nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei Mitsubishi şi intră în coliziune cu acesta. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a 2 persoane. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0 în ambele cazuri. În cauză cercetările continuă urmând a se lua măsurile legale", a declarat agent şef adjunct Andrei Bonte, Biroul Rutier Baia Mare.
Lasa un raspuns