Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit, aseară, la un accident produs pe strada Gheorghe Șincai din municipiu. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere reținut, un bărbat de 23 de ani din Lăpuș a nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul din fața sa și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul bărbatului a cărui mașină a fost lovită, iar în cazul tânărului de 23 de ani rezultatul a fost de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere a unui vehicul fără permis.

Lasa un raspuns