Ieri, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident de circulație produs pe DN 1C, pe raza orașului. La fața locului a fost identificat un bărbat de 48 de ani din oraș, care, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat suficient și a lovit un cap tractor cu semiremorcă. La volanul tractorului era un tânăr de 29 de ani din Satu Mare.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0 în cazul tânărului și 1,80 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului mașinii, în vârstă de 48 de ani. Acesta din urmă a fost condus la Spitalul Județean, în vederea recoltării de probe biologice de sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Lasa un raspuns