Cel puţin 42 de persoane au murit într-un grav accident rutier vineri dimineaţa, la Gironde, în sud-vestul Franţei, unde un autocar şi un camion au intrat în coliziune frontală şi au luat foc, relatează ziarul Le Parisien în pagina electronică.
Accidentul a avut loc către ora locală 7.30 (8.30, ora României), la Puisseguin, în apropiere de Libourne, pe drumul departamental 123, potrivit cotidianului Sud-Ouest.
Cele două vehicule s-au încastrat unul în celălalt din cauza impactului.
Opt persoane au reuşit să fugă din autocarul în flăcări. Potrivit le Parisien, cinci dintre ele s-ar afla în stare foarte gravă.
Salvatori au anunţat anterior că există cinci supravieţuitori.
Prefectura Gironde a anunţat bilanţul de 42 de morţi. Un bilanţ anterior anunţa că şoferul şi cei 38 de pasageri ai autocarului au murit în accident.
Aproximativ 60 de pompieri au fost mobilizaţi la intervenţie, potrivit France bleu Gironde.
"Guvernul este total mobilizat pentru această tragedie", a declarat preşedintele francez François Hollande, aflat într-o vizită în Grecia.
Ziarul Sud Ouest scrie că pasagerii erau persoane de vârsta a treia care plecau într-o călătorie. Ei au plecat din comuna Petit-Palais la Dordogne.
Potrivit Le Parisien, camionul transporta lemn.
Stiri de actualitate:
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
ACCIDENT GRAV ÎN FRANŢA: Cel puţin 42 de oameni au murit, după o coliziune între un autocar şi un camion. Hollande: Guvernul este total mobilizat

Lasa un raspuns