Două autoturisme au fost proiectate pe câmp şi o persoană a fost rănită ieri din cauza neatenţiei unui şofer. La faţa locului poliţiştii Secţiei 5 Ocna Şugatag au constatat că un timişorean de 42 de ani, care conducea un autoturism pe direcţia Fereşti – Corneşti, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism condus regulamentar din sens opus. În urma impactului, cele două autoturisme au ajuns în afara părţii carosabile, pe câmp. Şoferul din maşina acroşată, un bărbat de 60 de ani din Corneşti, a suferit leziuni şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările.

Lasa un raspuns