Teribilismul și inconștiența l-au determinat pe un șofer de doar 21 de ani să provoace un cumplit accident în Cluj-Napoca în noaptea de vineri spre sâmbătă. Trei prieteni de-ai săi au fost răniți grav, după ce mașina în care se aflau, s-a izbit violent de un stâlp de electricitate. Tânărul, care a provocat nenorocirea, a scăpat miraculos, fără nicio zgâeritură.
Alerta s-a dat, la miezul nopții, după ce un accident a avut loc pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. Fără să țină cont că plouase, un șofer de 21 de ani a gonit pe drumul alunecos și, într-o secundă de neatenție, a pierdut controlul mașinii într-o curbă la stânga.
Autoturismul s-a ciocnit violent de un stâlp de electricitate și gardul unei case.
„În urma impactului, trei persoane, pasagere din autoturism, printre care şi o minoră de 16 ani, au fost rănite, unele grav, şi au fost transportate la spital. Şoferul nu a fost rănit şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur, pentru Mediafax.ro
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact circumstanțele în care a avut loc accidentul.
sursă foto: Monitorul de Cluj

Lasa un raspuns