Polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au intervenit ieri la un accident rutier produs pe DN 1C. Un autoturism condus de către un tânăr de 22 de ani din Tăuții Măgherăuș a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 28 de ani din Botoșani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului de 22 de ani și a unui pasager de 25 de ani, ambii fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul din Botoșani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar conducătorul auto care a suferit vătămări corporale nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Totodată, asupra șoferului din Tăuții Măgherăuș, a fost găsită o substanță solida cristalină de culoare albă, motiv pentru care acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină în vederea stabilirii existenței în organism a unor substanțe psihoactive și alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că șoferul de 22 de ani avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasa un raspuns