Despre producerea unui furt calificat dintr-un magazin de pe bulevardul București din Baia Mare au fost sesizați marți polițiștii. Agentul de pază l-a reținut pe hoț, un bărbat de 28 de ani, din Sălaj, până la venirea polițiștilor.
Sălăjeanul a furat bunuri alimentare și nealimentare de pe rafturi și le-a pus în două trolere luate și acestea din magazin. Prejudiciul cauzat a fost de 683 de lei. Bunurile au fost recuperate și înapoiate magazinului.
Lucrătorii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au dispus măsura reținerii bărbatului pentru furt calificat.
Lasa un raspuns