A fost inaugurată pârtia olimpică de schi de la Borșa
Proiectul pârtiei olimpice și telegondolei de la Borșa a fost finalizat, iar astăzi, 20 decembrie a avut loc inaugurarea acestuia.
Acest obiectiv de investiții reprezintă cel mai important proiect în domeniul turistic la ora actuală în România și face parte din Planul de dezvoltare a județului pe care l-am prezentat maramureșenilor, – spune Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Proiectul, în valoare de 90 de milioane de lei, a fost susținut și finanțat de guvernele PNL, în 2020 fiind alocate 21 de milioane de lei, iar anul acesta 62 de milioane de lei. De asemenea, și Consiliul Județean Maramureș a susținut cofinanțarea acestui proiect important pentru turismul maramureșean.
Acest proiect important pentru Maramureș l-am susținut încă din perioada în care am fost secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim Ministrului, deoarece consider că dezvoltarea infrastructurii de turism în județul nostru reprezintă unul din pilonii dezvoltării economice a Maramureșului, alături de dezvoltarea infrastructurii de transport, a sistemului de sănătate și realizarea de parcuri industriale.
 Telegondola de la Borșa are 2,6 km, cu o capacitate de 1.800 persoane/oră, iar pârtiile o capacitate de 5-7.000 de schiori. Aceasta leagă complexul turistic de vechea pârtie olimpică de schi. Sunt date în folosință două noi pârtii – o pârtie roșie cu instalație de nocturnă, în lungime de 3 km și una albastră în lungime de 4 km. Ambele sunt acoperite cu tunuri de zăpadă artificială, formată din apa unui lac cu acumulare artificială.
Așadar, invit toți iubitorii sporturilor de iarnă să vină la Borșa și să se bucure de zăpada numai bună de schiat pe cea mai modernă pârtie din România,” – a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
”În calitate de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene am susținut în 2020, la nivelul guvernului, finanțarea pentru această investiție și, împreună cu Ionel Bogdan, care ocupa atunci funcția de secretar de stat în Cancelaria Prim Ministrului, am mers pe teren la Borșa, am discutat cu autoritățile locale și am făcut demersuri pentru ca executivul să dea bani pentru acest proiect important pentru dezvoltarea Maramureșului”, – a declarat Călin Bota, deputat PNL de Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.