Luni, 14 februarie a avut loc la Sarasău cea de a doua Conferință Internațională România – Ucraina de finalizare a proiectului ”Prevenirea și apărarea comună în situații de urgență”, cod proiect 2SOFT/4.2/71.
Conferința a avut ca scop informarea parcurgerii etapei de dotare cu utilaje, echipamente specializate a unității de intervenție pentru situații de urgență, la ambii parteneri și activitățile bilaterale. Liderul Beneficiar este Comuna Sarasău, România și Beneficiar Primăria din Soltvyno, Ucraina.
În cuvântul de deschidere a conferinței Ion Covaci, primarul comunei Sarasău a prezentat scopul proiectului și rezultatele obținute, a subliniat importanța instruirii comune și a dezvoltării comune pentru prevenirea si apărarea în situații de urgență. A felicitat implicarea deosebită ale celor două echipe și instituțiile partenere.
Vasyl Yovdii, primarul localității Solotvyno din Ucraina a scos în evidență importanța deosebită a acestui proiect și a subliniat că a avut un partener de încredere în acest proiect.
Grațian Florin Pârvu, consulul României la Solotvyno consideră că acest proiect poate constitui un exemplu pentru toate comunitățile, un exemplu de bune practici. Și-a exprimat dorința de a extinde aceste proiecte transfrontaliere. A afirmat că inițiativa celor două localități are o plus valoare. A felicitat cele două echipe de proiect și consultanții în acest proiect.
Conferința a fost salutată și de Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.
Locotenent colonel Teleptean Ionuț, comandantul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației a vorbit despre importanța personalului pregătit.
A felicitat echipa de proiect și Bogdan Tănasă, ofițer de proiect și Cezar Grozavu, director executiv BRCT Suceava, au transmis felicitări pentru rezultatele proiectului, care ”chiar se văd pe plan tehnic”, Au felicitat cele două echipe de proiect împreună cu consultantul proiectului D-na Claudia Cocoșilă și primarul comunei Sarasău, d-ul Ion Covaci.
Claudia Nemeș, manager proiect Lider Beneficiar Comuna Sarasău, a făcut o scurtă prezentare a proiectului , a rezultatelor obținute și activitățile suport pentru proiect dedicate prevenirii și apărării comune în situații de urgență.
Marianna Dan, manager proiect Solotvyno a făcut o descriere a rezultatelor acestui proiect și a prezentat detaliat istoria proiectului.
Diana Ștefan, expert tehnic în echipa din Solotvyno, a subliniat importanța siguranței cetățenilor, a prezentat Centrul de Siguranță pentru Probleme de Situații de Urgențe și utilarea acestui centru prin proiectul derulat.
Anca Gutt, ofițer informare, comunicare, selecție JTS BRCT Suceava, a subliniat implicarea celor două echipe de proiect și a lăudat vizibilitatea în mass media.
Petru Măran, directorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației, a prezentat proiectul ”Monitorizarea și managementul riscurilor naturale cu ajutorul tehnologiilor GIS”, realizat de Universitatea Tehnică Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, un studiu de caz pentru Sighetu Marmației, Sarasău și Solotvyno, care are ca rezultat o hartă în care apar deformațiile, cinci alunecări de teren în Sighetu Marmației și un în Sarasău.
Claudia Cocoșilă, consultant proiect a vorbit despre partea nevăzută a lucrurilor în calitate de însoțitor de bord în acest proiect. ”Ne-am autodepășit la nivel profesional și am depășit barierele cu care ne-am confruntat. A fost cea mai frumoasă experiență din munca mea de 30 de ani. A fost o experiență excepțională, îmi doresc ca acest parteneriat să continue, ” – a spus d-na Claudia Cocoșilă, consultant proiect.
Lasa un raspuns