Acum 3️2 de ani lumea întreagă asista la căderea Zidului Berlinului, un eveniment istoric simbolizând sfârșitul Războiului Rece, devenit o sărbătoare pentru toți germanii separați vreme de aproape trei decenii de acest implant străin în inima Germaniei.
Evenimentul a avut loc într-un context critic pentru Germania de Est, aflată în plină criză politică și economică, la fel ca restul lagărului socialist, puterea comunistă fiind vehement contestată în cadrul protestelor de stradă din principalele orașe est-germane precum Berlin, Dresda și Leipzig. Confruntate cu un val fără precedent de revolte civile și contestare a sistemului comunist, autoritățile est-germane erau extrem de dezorientate și chiar depășite de situație. Numărul persoanelor care doreau să părăsească Germania de Est a crescut exponențial, blocând trecerile de la frontiera cu Cehoslovacia. Biroul Politic al partidului comunist est german a hotărât ca începând cu 10 noiembrie să permită trecerea legală a frontierei cu Germania de Vest. În acest context, într-o conferință de presă din 9 noiembrie 1989, Günter Schabowski, lider al Partidului Comunist din Berlin și purtător de cuvânt neoficial al partidului a răspuns la o întrebare afirmând că toți cetățenii săi pot vizita Germania de Vest, prin toate punctele de trecere a frontierei, inclusiv în Berlinul de Vest.
Preluarea și difuzarea în direct a știrii a provocat un moment de emoție colectivă fără precedent, imediat zeci de mii de oameni asaltând efectiv punctele de trecere ale Zidului din Berlinul de Vest. Grănicerii au fost surprinși de evenimente, fără instrucțiuni clare din partea șefilor comuniști, și i-au lăsat pe oamenii din ambele zone să treacă liber una dintre cele mai păzite și fortificate frontiere din timpul Războiului Rece. Într-o atmosferă emoționantă, germanii separați de decenii de Zidul Berlinului și Cortina de Fier au sărbătorit libertatea și fraternitatea recâștigate!
Demolarea efectivă a odiosului Zid al Berlinului a început chiar în acele zile din noiembrie 1989, locuitorii orașului încercând să distrugă construcția cu mijloace proprii, bucată cu bucată, dar abia în vara lui 1990 autoritățile au început înlăturarea efectivă, acțiune finalizată în 1992.
Sursa: Centrul InfoEuropa
Lasa un raspuns