8 MARTIE: Ce calităţi caută bărbaţii din România la partenera de cuplu şi de ce anume se tem aceştia într-o relaţie

8 MARTIE: Ce calităţi caută bărbaţii din România la partenera de cuplu şi de ce anume se tem aceştia într-o relaţie

 Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) arată că şase din zece români sărbătoresc Ziua Femeii iar opt din zece intervievaţi obişnuiesc să ofere cadouri cu ocazia zilei de 8 Martie.

Datele studiului arată "proporţia celor care declară că sărbătoresc această zi este mai mare în rândul bărbaţilor, a celor cu studii superioare şi a celor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani" şi că principalul mod de a sărbători Ziua Femeii pentru 38% dintre participanţii la studiu este ieşitul în oraş, în timp ce aproape un sfert dintre intervievaţi menţionează că sărbătoresc 8 Martie acasă, cu familia (24%), ceilalţi sărbătorind oferind cadouri.
"Preferinţele femeilor în ceea ce priveşte cadourile primite cu ocazia zilei de 8 Martie corespund, în mare, cu ceea ce primesc deja; ele îşi doresc să le fie oferite flori, bijuterii, parfumuri, obiecte vestimentare, cosmetice", mai arată studiul, însă cele mai frecvente sunt florile iar cele care le primesc cel mai frecvent de Ziua Femeii sunt soţiile/ iubitele şi mamele.
De asemenea, datele arată că opt din zece respondenţi cred că este nevoie de o zi specială pentru a sărbători femeile iar despre faptul că începând din 2016 a fost instituită oficial şi Ziua Bărbatului au auzit 79% dintre cei intervievaţi.
Potrivit studiului, principalele calităţi ale femeilor sunt frumuseţea, blândeţea ,tandreţea, gingăşia şi delicateţea iar defecte principalele, defecte menţionate de cei intervievaţi sunt faptul că sunt guralive, că bârfesc şi că sunt cicălitoare.
În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, datele arate că principalele calităţi sunt realismul, hărnicia, puterea de muncă, siguranţa, stăpânirea de sine şi respectul faţă de femei pe când alcoolismul, infidelitatea şi orgoliul sunt menţionate ca principalele defete ale acestora.
În cazul disputelor în cuplu, o treime dintre respondenţii care sunt căsătoriţi sau trăiesc în uniune consensuală declară că femeia este cea care are ultimul cuvânt, iar aproximativ un sfert menţionează că bărbatul este cel care are ultimul cuvânt.
"Majoritatea respondenţilor la acest studiu sunt mulţumiţi de viaţa lor de familie, de viaţa de cuplu, de cea socială şi de cea profesională. Satisfacţia cea mai ridicată este exprimată cu privire la viaţa de familie, iar procentul cel mai ridicat al nemulţumirilor e exprimat în privinţa vieţii sociale", se arată în studiu.
Studiul ”Ziua Femeii – percepţii şi reprezentări” a fost realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES, în perioada 1-2 martie 2016, pe un eşantion total de 1.515 de subiecţi cu vârsta de peste 18 ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.