Cu ocazia zilei de 01 iunie, dedicată copiilor de pretutindeni – 528 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, respectiv 44 de echipede mini-baschetbalişti se vor întrece în 10 oraşe din ţară, pentru a câştiga CUPA „TELEFONUL COPILULUI", o competiţie cu semnificaţie specială, care îşi propune să promoveze* *în rândul celor mici sportul, spiritul competiţional şi respectarea drepturilor copilului**
Initiaţiva Asociaţiei Telefonul Copilului se află la cea de-a treia ediţie,bucurându-se de sprijinul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti,
împreună cu care Asociaţia Telefonul Copilului a inițiat și implementat multiple proiecte pentru susținerea creșterii armonioase a copiilor, pentru
o copilărie fără grijile oamenilor mari.
Ambasada Olandei felicită Asociaţia Telefonul Copilului pentru implementarea acestui proiect deosebit. Evenimentele sportive organizate pentru copii, în toată ţara, vor atrage atenţia asupra drepturilor copiilor. Olanda este angajată să apere şi să promoveze aceste drepturi în toată lumea, inclusiv în România. Ambasadorul Matthijs van Bonzel a
declarat: “Mă bucur că problematica drepturilor copiilor se bucură de atenţia cuvenită şi din partea organizaţiilor din România, ca cea care implementează proiectul Competiţia baschetbalistică Telefonul Copilului. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, sarbatorită la 1 iunie, doresc să urez tuturor copiilor din România o copilărie fericită, sănătoasă,
petrecută în siguranţă.”
Cupa “Telefonul Copilului” a debutat în anul 2011, cand au intrat în competitie 324 de copii din cinci oraşe (Bucureşti, Dej, Rădăuţi, Sighetu Marmaţiei şi Arad),iar în 2012 s-au luptat pentru trofeu 408 de mici baschetbalişti din optoraşe (Dej, Cluj, Arad, Sighetu Marmaţiei,Bucureşti, Rădăuţi, Galaţi,Braşov. Cupa „Telefonul Copilului" 2013 va fi disputată în cea de-a treia ediţie în 10 oraşe Dej, Cluj, Arad, Sighetu Marmaţiei, Bucureşti, Rădăuţi, Mangalia, Constanta, Braşov, Botosani). În total, 528 de copii, cu vârste între 5 şi 10 ani, împărţiţi în 44 de echipe, îşi vor sărbători ziua prin sport, luptând pentru câştigarea trofeului.
Competiţia baschetbalistică Telefonul Copilului aflată la cea de-a treia ediţie ajută la dezvoltarea sanatoasă o noii generaţii, la formarea de relaţii prin coeziune şi incluziune socială şi la formarea spiritului de fair-play. În numele Federaţiei Române de Baschet şi al meu personal, vă adresez consideraţia noastră pentru sprijinul acordat copiilor şi vă
felicit că anul acesta reunim un număr de peste 500 de copii, din 10 oraşe aflate în diverse colţuri ale ţării”, a declarat dl. Dan Berceanu, Secretar General, Federaţia Română de Baschet*
Numai în primele 5 luni ale acestui an, Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat la 116 111, linia telefonică gratuită special dedicată copiilor, peste 35.000 de apeluri, iar aproximativ 2.000 dintre acestea reprezintă cazuri grave de încălcare a drepturilor copilului. Cele mai multe cazuri se referă la încălcarea dreptului copilului la protecţie
împotriva oricărei forme de violenţă, încălcarea dreptului copilului de a creşte alături de părinţii săi, încălcarea dreptului copilului la educaţie, încălcarea dreptului copilului la liberă exprimare, încălcarea dreptului copilului de a fi ascultat.

Lasa un raspuns