În luna septembrie priorităţile operative ale poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au vizat controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a cetăţenilor străini, precum şi combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate. Au fost desfăşurate peste 3.000 de activităţi specifice de control.
În perioada 1 – 30 septembrie, poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 3.042 activităţi specifice de control, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 1.280 de sancţiuni contravenţionale, cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora. De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 481 de cetăţeni străini cu şedere ilegală.
Totodată, în perioada de referinţă, pentru 445 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, iar 102 persoane au fost îndepărtate sub escortă.
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activităţile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
De asemenea, în perioada de referinţă, poliţiştii de imigrări au eliberat 12.437 de avize de angajare în muncă, pentru diferite categorii de lucrători.

Lasa un raspuns