Aproximativ 40 de persoane care au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o nuntă în satul bistriţean Cireşoaia, inclusiv mirele, au fost transportate la spitale din Beclean, Bistriţa şi Târgu Mureş, după ce au făcut toxiinfecţie alimentară. Cornel Săsărman, viceprimarul comunei Braniştea, din care face parte satul Cireşoaia, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la nuntă au participat 350 de persoane, iar la circa 40 dintre acestea, inclusiv mirelui, li s-a făcut rău după ce au mâncat aperitivele pregătite pentru nuntă.
"A fost o nuntă cu 350 de persoane, toate de etnie maghiară. De la aperitive li s-a făcut rău la circa 40 dintre nuntaşi, inclusiv mirelui. Se pare că inclusiv cei care au pregătit aperitivele şi probabil au gustat din ele s-au simţit rău. Au terminat pregătirile, s-au dus acasă să se îmbrace şi să vină la nuntă şi n-au mai apărut. Au făcut toxiinfecţie alimentară. Unii s-au dus la spital, alţii au rămas acasă să se trateze. Mirele a ajuns şi el la spital, dar nu s-a internat", a declarat viceprimarul.
Contactat telefonic, dispecerul de la punctul de lucru Beclean al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a declarat corespondentului MEDIAFAX că nuntaşii au relatat că li s-a făcut rău după ce au mâncat aperitivul, iar unii şi supa.
Stiri de actualitate:
PROGNOZĂ ANM: Cum va fi vremea în Maramureș în următoarele două săptămâni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de salvare încheiată cu bine în zona Creasta Cocoșului
INSPECTORATUL DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice la Sărbătoarea Castanelor – sancțiuni de aproape 15000 lei
SIGHETU MARMAȚIEI: Workshop de muzică japoneză
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Întâlnirea reprezentanților județelor cu comunități maghiare dispersate
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Mocăniței
ISU MARAMUREȘ: Cupa „13 Septembrie” la pescuit – rezultate
BAIA MARE: Colectare deșeuri textile
BAIA MARE: 679 de ani de la primul document privilegiat al orașului păstrat în forma originală
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
40 de nuntaşi, inclusiv mirele, transportaţi la spital în urma unei toxiinfecţii alimentare

Lasa un raspuns