La 10 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii referitoare la declararea zilei de 4 februarie drept Ziua luptei împotriva cancerului, iar Legea 274/2015 privind instituirea acestei zile a fost publicată în Monitorul Oficial la 13 noiembrie 2015.
Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată, anual, la 4 februarie. Iniţiativa are drept scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (International Agency for Research on Cancer – IARC) sprijină Uniunea pentru Controlul Internaţional al Cancerului (Union for International Cancer Control – UICC) pentru a promova căile menite să diminueze povara globală a cancerului.
Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris, adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianţe puternice între cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii, pacienţi, guverne, parteneri din industrie şi mass-media în lupta împotriva cancerului.
Începând cu anul 2016 şi până în 2018, sloganul sub care se desfăşoară Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este: ”We Can. I Can” (Noi putem. Eu pot.), un îndemn atât colectiv, cât şi individual de a lupta împotriva cancerului, notează http://www.worldcancerday.org. Se pune accent pe prevenţie, depistarea precoce a tumorilor maligne şi tratamentul acestora, fie el şi doar paleativ, în unele cazuri.
Boala este provocată de creşterea necontrolată şi multiplicarea celulelor canceroase, care poate afecta orice parte a corpului. Extinderea poate afecta şi zonele apropiate tumorii, dar pot apărea metastaze şi în zone îndepărtate. Multe forme de cancer pot fi prevenite prin evitarea factorilor de risc. O mare parte a formelor de cancer poate fi tratată chirurgical, prin radioterapie, chimioterapie, dacă boala este depistată în fază incipientă.
Cancerul este una dintre principalele cauze de deces în întreaga lume, afectând anual femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici. Cancerul la plămân, stomac, colon, ficat, sân, col uterin sunt cele mai frecvente cazuri care duc la mortalitate, provocând aproximativ 13% din totalul deceselor pe plan mondial.

Lasa un raspuns