Buletin de frontieră: 38 de persoane nu au fost lăsate să intre în țară

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat ieri formalităţile de control 122.800 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 37.800 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost 57.400 de persoane.

Cele mai tranzitate frontiere au fost cea cu Ungaria – 47.500 de persoane şi 18.800 de mijloace de transport, precum și frontiera aeriană – 33.900 de persoane;

Poliţiştii de frontieră au constatat 39 de fapte ilegale (16 infracţiuni şi 23 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 100.800 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 31.100 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 38 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.