Dansul sportiv românesc traversează o perioadă foarte bună, graţie rezultatelor obţinute de sportivii români care au ajuns în topul mondial aproape la toate categoriile de vârstă.
Pe 8 octombrie 2022, la Elblag, Polonia, a avut loc Campionatul Mondial Under 21 Standard, unde Romania s-a impus în ierarhia mondială prin perechea formată din Cosmin Lupoaie şi Alessia Ioana Morariu, care au cucerit cea mai înaltă treaptă a podiumului şi s-au încununat cu titlul de campioni mondiali.
Proaspeţii campioni mondiali nu au răgaz prea mare, pentru că la sfârşitul acestei săptămâni sunt angrenaţi într-o nouă competiţie în care vor lupta pentru titlul mondial la categoria de 10 dansuri Under 21, eveniment ce se va desfăşura la Rotterdam.
Revenind la competiţia organizată la Elblag, sportivii românii au dominat şi cele mai importante categorii din concurs. Iată rezultatele:
- Adult Standard – locul 1 perechea Rareş Cojoc & Andreea Matei
- Adult Latin – locul 1 perechea Ionuţ Alexandru Miculescu & Andra Păcurar
- Tineret Standard – locul 1 perechea Şerban Constantin Clit & Aurora Gioncada şi locul 2 perechea Ştefan Alexandru Pădurariu & Mălina Elena Constandache
- Tineret Latin – locul 3 perechea Ştefan Alexandru Pădurariu & Mălina Elena Constandache

Lasa un raspuns