Voluntariat online

Pandemia a schimbat modul în care ajutăm şi a adus un nou trend: voluntariatul online, conform Fundaţiei World Vision România. Astfel, numărul de voluntari care fac meditaţii şi sesiuni de mentorat cu copiii din satele României a crescut de până la zeci ori de la debutul crizei sanitare.

La începutul anului 2020, în programul „Vreau în clasa a 9-a”, derulat de World Vision România, 30 de voluntari ofereau meditaţii sau mentorat elevilor, însă, în octombrie 2021, numărul de voluntari a ajuns la peste 300. Unul dintre motivele principale pentru această creştere este că cei mai mulţi dintre voluntarii World Vision România mentorează copii prin video-conferinţe.

Cu toate acestea, cei peste 850 de liceeni de la sate din acest program au în continuare nevoie de ajutor. Astăzi, 5 decembrie, de Ziua internaţională a Voluntarului, Fundaţia World Vision România face apel la oamenii care vor să le dedice elevilor de la sate o parte din timpul lor şi să-i ajute cu sesiuni de mentorat, consiliere vocaţională, meditaţii pentru materiile de Bac (dar nu numai), participarea în şcolile/ taberele de vară, susţinerea unor sesiuni de dezvoltare personală, educaţie non-formală şi altele. Persoanele care vor să se implice pot scrie pe adresa daniela_ababei@wvi.org sau să intre pe pagina https://bit.ly/3plmhdu pentru a se înscrie.
Voluntarii care se implică în comunităţile vulnerabile reprezintă un ajutor important în gestionarea situaţiilor de criză, cum încă este şi această pandemie, care îi afectează mai ales pe cei din mediile dezavantajate. În ultimii doi ani, voluntarii au fost colacul de salvare pentru copiii de la sate care s-au adaptat mai greu la şcoala online şi la izolarea de bunici, vecini, colegi şi de prieteni.

„Din rolul de programator cu biroul în Bucureşti, m-am trezit în faţa ecranului cu Maria, o fată de 17 ani de lângă Vâlcea, care avea alte preocupări, dar pe care am simţit că pot să o ajut. Şi eu am copilărit într-un sat, aproape de Sighetul Marmaţiei, dar prin educaţie am reuşit să lucrez în domeniul care îmi place. Cred că orice copil poate reuşi, dacă este sprijinit”, spune Daniel Moldovan, unul dintre voluntarii programului „Vreau în clasa a 9-a”.

Voluntarii, partea nevăzută a muncii ONG-urilor

„Voluntarii sunt acea parte nevăzută a muncii ONG-urilor, a căror contribuţie anonimă a stat la baza multor dintre reuşitele acestor organizaţii. Un proiect precum „Vreau în clasa a 9-a”, cu sute de beneficiari – copii care au nevoie nu doar de burse, ci şi de sprijin pentru a se orienta în carieră şi a dobândi abilităţi esenţiale de viaţă, nu ar putea fi realizat fără implicarea voluntarilor, ca mentori sau educatori”, spune Mihaela Nabăr, director executiv al Fundaţiei World Vision România.

„Vreau în clasa a 9-a” le oferă elevilor din medii defavorizate, de la sate, şansa de a merge la liceu, prevenind astfel o cauză majoră a abandonului şcolar. Acest program vine în copiilor care au fost admişi la liceu în urma Evaluării Naţionale, însă nu îşi pot permite să suporte costurile pentru transport, cazare, rechizite etc. 56% dintre copiii din mediul rural nu ajung la liceu din cauza dificultăţilor materiale, potrivit datelor noastre.

Astfel, elevilor li se oferă sprijin material (burse şcolare pentru cazare şi transport, donaţii de rechizite, îmbrăcăminte etc.), dar şi meditaţii şi consiliere pentru dezvoltare personală. Pentru aceste activităţi s-au implicat de la începutul pandemiei 304 de voluntari care au lucrat cu aproape 900 de copii.

Profilul voluntarului

Între 40% şi 55% dintre cetăţeni sunt implicaţi în acţiuni de voluntariat în ţările Uniunii Europene, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană. România este la coada UE, cu o pondere de aproximativ 15%.

O cercetare realizată de Fundaţia Volum pe un eşantion de 41 de ONG-uri româneşti arată că 44% dintre voluntari au între 19 şi 24 de ani, 32% între 15 şi 18 ani şi doar 17% între 25 şi 30 de ani. În medie, un ONG din România are de 7 ori mai mulţi voluntari decât angajaţi şi de 130 de ori mai mulţi beneficiari. Majoritatea voluntarilor (51%) lucrează între 2 şi 14 ore pe săptămână, în vreme ce 20% lucrează fie mai puţin de două ore, fie peste 34.

În România, activitatea de voluntariat a renăscut după 1989 odată cu primii voluntari sosiţi prin intermediul unor organizaţii umanitare internaţionale, cum este şi World Vision, care şi-au creat, ulterior, filiale în ţara noastră, iar apoi centre la nivel local.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, dezvoltare economică rurală, protecţia copilului şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

Sursa informaîii și foto: World Vision Rom\nia

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.