30% dintre candidaţii la concursul pentru ocuparea posturilor în învăţământul preuniversitar au luat note între 7 şi 10

30% dintre candidaţii la concursul pentru ocuparea posturilor în învăţământul preuniversitar au luat note între 7 şi 10

Aproape o treime dintre candidaţii la concursul pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar de stat din acest an a obţinut note între 7 şi 10, a afirmat, luni, Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.Ea a adăugat că 38% dintre candidaţi au luat note între 5 şi 7, iar un procent de 32% au fost notaţi cu mai puţin de 5.Potrivit secretarului de stat, au fost 52 de note de 1, jumătate dintre acestea fiind obţinute la disciplina Educaţie Fizică şi Sport. În schimb, ea a subliniat că au existat şi 26 de note de 10.Oana Badea s-a referit şi la imposibilitatea existenţei riscului ca în anul şcolar 2011-2012 posturile existente să nu fie acoperite cu resursă umană calificată.De asemenea, anul acesta numărul candidaţilor a fost de 38.104, concurenţa la posturile titularizabile fiind de aproximativ cinci candidaţi pe un loc, a mai precizat Oana Badea ."Pentru că este ultimul an în care ocuparea unui post în sistem se realizează prin acest tip de concurs, Ministerul Educaţiei se simte dator să facă anumite precizări pentru o mai bună poziţionare în timp şi în spaţiu. În primul rând, în ultimii zece ani, demografic vorbind, avem o scădere de aproximativ 600.000 de elevi, (…) ca atare resursa umană din sistem a fost reaşezată conform efectivelor de elevi", a semnalat secretarul de stat. Integral pe www.mediafax.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.