30 de persoane n-au fost lăsate să intre în țară, iar nouă să iasă

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat ieri formalităţile de control 80.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 33.600 de mijloace de transport (dintre care 16.900 automarfare). Pe sensul de intrare au fost 37.200 de persoane. Cele mai tranzitate frontiere au fost cea cu Ungaria – 28.600 de persoane și frontiera aeriană – 19.800 de persoane.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 25 fapte ilegale (15 infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.500 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 14.500 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 30 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 9 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.