În data de 29 aprilie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare s-au efectuat 3 intervenții complexe de endoprotezare aortica – EVAR (reparare endovasculară a unor anevrisme aortice abdominale).
Este vorba despre 3 anevrisme de mari dimensiuni, cu iminență de ruptură, complicații verosimil fatale pentru pacienți. Toate cele 3 proceduri au decurs fără complicații, reușindu-se sigilarea completă a anevrismelor. De asemenea, toate procedurile s-au efectuat în anestezie locală, cu pacientul treaz, iar hemostaza s-a efectuat percutan cu succes în 8 din 9 aborduri arteriale ( 1 singur abord arterial necesitând sutură secundară chirurgicală). Procedurile au decurs fără complicații, evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacienții fiind mobilizați repede și externați după cateva zile.
Echipa medicală a fost compusă din: Dr. Filip Dan Florin – operator principal; Prof. Dr. De Donato Gianmarco, Universitatea Siena, Italia – proctor; Dr. Kozma Gabriela – Coordonator LACCI; Dr, Barabas Lorand – CCV SJUBM; Dr. Bota-Nemeș Sabin – Imagistică Medicală; Dr. Belbe Marius – Spital Carei, Cardiologie; As. Medicali din cadrul LACCI: Pinte Viorel, Mocănașu Loredana; But Ovidiu; Pop Julieta; Oarga Olga – registrator medical; Covaciu Mihaela – îngrijitor.
Până în prezent, în cadul SJUBM s-au efectuat cu succes 25 cazuri EVAR.
” Mă bucur că reușim să realizăm intervenții medicale complexe în cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare. Creșterea calității actului medical în spitalul nostru reprezintă un obiectiv important pentru echipa de conducere, deoarece ne dorim ca pacienții să beneficieze de cele mai bune servicii medicale în cadrul SJUBM”, – a declarat Alexandru Oros, managerul Spitalului de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Lasa un raspuns