175 de profesori din Maramureş s-au înscris pentru a susţine examenul de definitivat care are loc astăzi, 18 iulie, la Colegiul Tehnic George Bariţiu din Baia Mare. Pentru a susţine proba scrisă candidaţii au avut de trecut două inspecţii la clasă, la care să obţină nota 8, precizează metodologia în vigoare. De asemenea, un alt criteriu, l-a reprezentat stagiul de predare de cel puţin un an la catedră.
Subiectele şi baremele pentru examenul scris sunt realizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Afişarea rezultatelor se va face pe 23 iulie iar înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare se vor realiza în 23-24 iulie. În 25-26 iulie vor fi soluţionate contestaţiile iar rezultatele finale vor fi disponibile în data de 27 iulie. Organizarea şi desfăşurarea examenului este asigurată de către inspectoratele şcolare, prin comisia judeţeană de examen/comisia de examen a municipiului Bucureşti, numită prin decizia inspectorului şcolar general.
Definitivarea în învăţământ poate fi obţinută la una din specializările înscrise pe diploma sau diplomele pe care candidatul le deţine sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic le poate preda. “La nivel de Maramureş s-au depus dosare pentru aproape toate specializările existente. Bineînţeles că cei mai mulţi candidaţi sunt pentru specializările educator- învăţător, professor de matematică şi profesor de limba română”, a declarat pentru maramedia.ro, Pavel Filip, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean Maramureş.
Lucrarea scrisă se desfăşoară în centrele de examen, începând cu ora 10.00, durata de redactare a lucrării fiind de 4 ore.Metodologia mai prevede că pentru evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor se vor constitui centre de evaluare/contestaţii la nivel naţional.
Fiecare lucrare scrisă este evaluată independent, în săli separate, de cele două comisii şi apreciată cu note de 10 la 1, conform baremului de evaluare şi notare, nota minimă de promovare a examenului fiind 8.

Lasa un raspuns