VIDEO | 17 focare de pestă porcină sunt active în Maramureș

De la 24 de focare de pestă porcină africană, active la nivelul județului Maramureș în luna noiembrie, 2020, azi inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș se mai confruntă cu 17 astfel de focare. Doar unul dintre acestea a fost localizat la o exploatație comercială.

Atâta timp cât există aceste focare active, vor exista și anumite restricții, informează inspectorii DSVSA Maramureș.

”După cum este cunoscut, pesta porcină africană activează și pe raza județului Maramureș, din această cauză, există numeroase restricții în ceea ce privește circulația animalelor și activitatea de comerț cu porci și animale vii din zonele de supraveghere și de protecție. Avem active 17 focare, dintre care, 16 sunt în gopodăriile populației, iar un alt focar este într-o exploatație comercială. În această perioadă vom demara activitățile pentru stingerea a două focare, respectiv cel de la Seini, din exploatația comercială, respectiv cel de la Călinești și de la Budești”, explică Marius Sirtonius Sima, purtător de cuvânt DSVSA Maramureș.

Cetățenii trebuie să sprijine eforturile autorităților de a stinge aceste focare active.

Trebuie să știe populația că pentru a putea stinge aceste focare se vor efectua examene clinice, iar oamenii trebuie să acorde sprijinul medicilor veterinari care vor inspecta gospodăriile, iar de la 45 de zile de la uciderea porcilor bolnavi și efectuarea dezinfecțiilor se recoltează probele de sânge, plus examenul clinic din zona de protecție”, anunță Marius Sirtonius Sima.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.