În perioada 14-15 august a.c., jandarmii maramureşeni vor participa la misiuni de asigurare a ordinii publice pe raza judetului Maramureş. Astfel:• Asigurarea ordinii publice la Hramul Mânăstirii Moisei, unde se estimează participarea unui număr de aproximativ 15.000 de persoane;
• Asigurarea ordinii publice la Hramul Mânăstirii Ruoaia, Lăpuş;
• Asigurarea ordinii publice la Hramul Mânăstirii Bârsana;
• Asigurarea ordinii publice cu ocazia Zilele Oraşului Baia Sprie, începând cu ora 12.00;
• Asigurarea ordinii publice la festivalul Green Fest din oraşul Borşa începând cu ora 15.00;
Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, jandarmii maramureşeni recomandă :
– participanţii să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi să evite implicaţiile de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Ziua Culturii Carpatice la Baia Mare
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: La Șomcuta Mare, am marcat 50 de ani de la moartea poetului Szilágyi Domokos
SALVAMONT: Doi tineri rătăciți în munți au fost recuperați
JANDARMII MARAMUREȘENI s-au alăturat campaniei de donare de sânge
ÎN DRUMEȚIE: Școala Altfel, alături de jandarmii montani
SPECIAL: Gașca Zurli aduce în Baia Mare spectacolul aniversar „Zurli 20”
CENTRUL CULTURII TRADIȚIONALE: Reportajul „Colecția Várvédő Zsolt”, în finala Festivalului național „Ethos Film Fest”
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur în derby-ul Maramureșului
POLIȚIA DE FRONTIERĂ: Acțiuni comune pentru siguranța zonei de frontieră internă
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cea de-a V-a ediție a Concursului Județean de Tăiere a Porcului din Maramureș
SĂRBĂTOARE: Despre credința populară și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
SIGHETU MARMAȚIEI: Lucrările de punere în siguranță a Podului Abator au fost finalizate
IJJ: Turiști rătăciți în zona Cascadei Cailor, recuperați de jandarmi
15 AUGUST – ZI PLINĂ PENTRU JANDARMII MARAMUREŞENI

Lasa un raspuns