Un bărbat din Baia Mare a sunat la 112, în 17 iunie seara, anunțând că intenționează să se sinucidă. Experiența dispecerului de serviciu a făcut ca bărbatul, aparent necooperant, să transmită informații privind locul în care se află. De îndată, o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist și jandarm, a fost direcționată înspre locuința bărbatului. Până la sosirea echipajului la fața locului, dispecerul a continuat discuția telefonică apelând la tehnici de convingere pentru ca acesta să nu recurgă la cele plănuite, informează Jandarmeria Maramureș.
„Cu sprijinul pompierilor, agentul șef de poliție Ioan Gherghel și plutonierul Vlad Vaida au pătruns în imobilul în care se afla bărbatul și au reușit să îl salveze în ultimul moment. După ce au luat toate măsurile necesare pentru siguranța acestuia, fiecare dintre cei implicați și-a continuat serviciul cu un profund sentiment de mulțumire datorat faptului că împreună au salvat o viață”, menționează sursa citată.
Sursa foto: IJJ Maramureș
Citește și:

Lasa un raspuns